Primii procurori, selectați după noile prevederi ale Legii cu privire la Procuratură, au depus astăzi jurământul. Este vorba de cei opt procurori, care au trecut testul la poligraf. Aceștia au depus jurământul în fața membrilor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) și a Procurorului General. Noii procurori au fost numiţi după un alt algoritm. Astfel, pe lângă pregătirea în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei, a fost verificată și starea de sănătate a acestora de către o comisie specializată a Ministerului Sănătăţii. De asemenea, candidaţii au fost testaţi la poligraf şi au fost evaluaţi de Colegiul pentru selecţia şi cariera procurorilor de pe lângă CSP.

Procurorii, selectaţi inclusiv sub aspectul respectării principiului egalităţii de gen, şi-au început astăzi activitatea, fiind repartizaţi în procuraturile raioanelor Ialoveni, Hânceşti, Nisporeni, UTA Găgăuzia, Soroca şi municipiul Chişinău. Toți candidații, care au fost testați, sunt absolvenți ai cursurilor de formare inițială, Institutul Național al Justiției.
Amintim că, pentru prima dată în Republica Moldova, candidații la funcția de procuror au fost testați cu poligraful. Atunci, 10 candidați nu au trecut testul la detectorul comportamentului simulat, iar CSP a refuzat înscrierea acestora în Registru. Ulterior, cei 10 candidați care au picat testul cu poligraful, au contestat decizia Consiliului Superior al Procurorilor, în instanță. Ședința completului format pentru examinarea contestațiilor asupra hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii și Consiliului Superior al Procurorilor a fost programată pentru data de 13 iulie, la Curtea Supremă de Justiție, ora 10.00.
Aceștia au contestat faptul că CSP a refuzat înscrierea lor în Registrul candidaților pentru suplinirea funcțiilor vacante de procuror în procuraturile teritoriale. Această acțiune este prevăzută în Regulamentul Consiliului Superior al Procurorilor. Mai exact, punctul 8.6 din Regulament spune că pretendenții inapți din punct de vedere medical și cei care nu au promovat testul la poligraf nu se includ în Registru.
sursa: bizlaw.md